Est News

Studiu: Europenii sunt solidari cu Ucraina și susțin sancțiunile împotriva Rusiei

Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a desfășurat un studiu pe aproape opt mii de cetățeni din zece state din Europa: Marea Britanie, Franța, Spania, Portugalia, Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Polonia și România. Studiul s-a derulat la jumătatea lunii mai, iar concluzia principală a fost că europenii l-au uimit atât pe Vladimir Putin, cât și pe ei înșiși prin unitatea și hotărârea de care au dat dovadă.

Totuși, deși europeni sunt solidari cu Ucraina și susțin sancțiunile împotriva Rusiei, în ceea ce privește obiectivele pe termen lung aceștia sunt împărțiți. 35% consideră că obiectul mai important este acela că războiul să se încheie, în timp ce 25% spun că obiectivul mai presant este pedepsirea Rusiei.

Concluziile raportului ECFR:

73% din totalul celor intervievați consideră că Rusia este responsabilă pentru războiul care se duce acum pe teritoriul Ucrainei, în timp ce 15% au răspuns că responsabilitatea aceasta cade pe Ucraina, Uniunea Europeană sau Statele Unite. 10% au răspuns că nu știu, iar alți 2% nu au ales niciuna din variantele deja enunțate. În cadrul demersului, este subliniată diferența de opinie a cetățenilor din România și a celor din Polonia, țări vecine cu Ucraina și aflate în linia întâi în criza refugiaților. 58% dintre români dau vina pe Rusia pentru începutul războiului, față de 83% din polonezi.

64% dintre cei intervievați au răspuns că Rusia este cel mai mare obstacol în procesul de încheiere a păcii, în timp ce 17% au spus că obstacolul este fie Ucraina, fie UE, fie SUA. Situația diferă în funcție de țări, în Italia acest procente sunt apropiate (30% învinuiesc Rusia, iar 35% Ucraina, UE sau SUA). Din nou, Consiliul subliniază diferența de poziționare a cetățenilor polonezi față de cei români.

În privința modalităților de încheiere a războiului, 35% susțin o pace imediată, chiar cu costuri pentru Ucraina. În schimb, 25% sunt pentru o pace justă, la care să se ajungă după înfrângerea categorică a Rusiei. Răspunsurile sugerează că votanții partidelor de dreapta sunt mai înclinați să susțină o pace justă față de una imediată, în comparație de votanții formațiunilor de stânga.

 

58% dintre români consideră că guvernul acordă prea multă atenție problemei ucrainene, cel mai mare procent dintre toate cele zece națiuni consultate, iar doar 5% spun că atenția nu este suficientă.

Șase din zece persoane consultate sunt îngrijorate de creșterea costului pentru traiul de zi cu zi și de amenințarea armelor nucleare, când se gândesc la războiul din Ucraina. 46% își fac griji și din cauza amenințării cu armele chimice, iar 42% se gândesc că Rusia le-ar putea ataca țara.

 

Studiul poate fi consultat AICI.

Exit mobile version