Est News

Abandonați în sărăcie! În timp ce prețurile la alimente și servicii au explodat, mii de vasluieni trăiesc lunar cu aproape 300 de lei

Peste 7.000 de familii și persoane singure din județul Vaslui trăiesc cu cu venituri lunare de numai 281 de lei. Este vorba de asistații social, pentru care în luna aprilie s-au făcut plăți totale de la bugetul statului în valoatre de 2.027.505 lei.

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede acordarea ajutorului social familiilor şi persoanelor singure cu venituri mici sau fără venituri, în situaţiile şi pe perioadele în care aceştia nu pot să îşi asigure, prin propriile eforturi, condiţiile minime de trai.

Pentru sumele acordate ca venit minim garantat, una dintre persoanele majore, apte de muncă, din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

Pentru a avea alte condiții de viață, unii primari îi îndeamnă pe beneficiarii de ajutor social să se angajeze, pentru a nu mai fi dependeți de bugetul statului. În ultimii ani, din comuna Todirești o parte din asistații social s-au angajat în Vaslui, Roman (județul Neamț) sau în Iași.

Petrică Simiuc, primarul comunei Todirești, a spus că a dialogat constant cu beneficiarii Legii 416/2001 și a reușit să le ofere informații în vederea găsirii unui loc de muncă, precum și pentru urmarea unor cursuri de calificare profesională.

„Oamenii au înțeles că trebuie să muncim, să aibă o asigurare de sănătate, să avem stabilitate în familie, un venit mult mai bun față de acești bani de la ajutorul social de 200-300 lei/lună. Nu putem funcționa normal cu acești bani din asistența socială”, a spus Petrică Simiuc.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version