Est News

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe (PNL), a fost trimis în judecată de DNA pentru mită

Potrivit DNA, fostul ministru al Mediului în Guvernul Orban ar fi pretins de la managerul combinatului siderurgic 22 de tone de produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în valoare de 100 de mii de lei. În schimbul materialelor, Costel Alexe (actual președinte al Consiliului Județean Iași) ar fi alocat către fabrica respectivă certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Ministerul mai trebuia și să monitorizeze măsurile luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

“Depozitul respectiv era unul dintre cele 68 de depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”, explică DNA.

Astfel, cele 22 de tone de tablă ar fi fost primite de Alexe în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o persoană apropiată ministrului, inculpată și ea în acest dosar. DNA arată că pentru a crea o aparență de legalitate a tranzacției, directorul general al combinatului ar fi determinat două subalterne (trimise în judecată în acest dosar) să încheie două contracte de sponsorizare cu o anume asociație din care făceau parte mai mulți inculpați din dosar.

Exit mobile version