Est News

DSP Vaslui: Alertă de holeră în Republica Moldova!

Având în vedere informarea primită din partea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, privind depistarea în probe de apă a vibrionului holeric în Republica Moldova, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Judeţeană Vaslui, atenţionează medicii de familie din judeţ cu privire la anunţarea imediată, telefonică, către DSP, a cazurilor suspecte şi recoltarea de probe biologice de la cazurile suspecte pentru a fi investigate în laborator.

Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Vaslui, recomandă populaţiei următoarele măsuri de prevenţie: să consume apă de băut numai din surse controlate (autorizate); să respecte cu rigurozitate regulile de igienă privind spălarea mâinilor; să respecte regulile privind igiena alimentelor înainte de consum, utilizând apă din surse controlate; să evite scăldatul în bălţi/lacuri a căror apă este necontrolată.

Exit mobile version