BusinessLocal

Alarmă la buget! Tot mai puține firme intră pe piață, tot mai puține venituri colectate la visteria statului

de Dănuț CIOBANU 

Crizele succesive din ultimii ani au anesteziat inițiativa privată de la nivelul județului Vaslui. Înmatriculările de firme sunt deja la un minus consistent față de anul trecut, în condițiile în care criza materialelor de construcții și creșterea prețului la carburant sunt abia la început. Deși antreprenorii locali au cerut constant sprijinul autorităților locale și centrale, pentru moment, măsurile nu se întrezăresc. În timp ce perspectivele de dezvoltare pentru mediul privat sunt tot mai sumbre, în sectorul bugetar salariile cresc din nou.

Mediul privat din județul Vaslui traversează o perioadă nefastă. Așa cum era e așteptat, crizele care s-au abătut asupra țării noastre în ultimii ani influențează negativ inițiativa privată. În primul rând, pandemia de COVID-19 a afectat serios activitatea economică. Peste criza de sănătate s-a suprapus criza provocată de războiul din Ucraina, care are un impact nefavorabil asupra mediului de afaceri.

O altă criză care a fost generată la noi în țară este criza energetică și vorbim în acest caz de creșterea rapidă a prețurilor la carburant, gaze naturale și curent electric. De asemenea, mediul economic se confruntă cu o criză care a blocat numeroase proiecte de dezvoltare din cauza scumpirii materialelor de construcții. Ultima criză cu care ne confruntăm este criza alimentară, generată de războiul din țara vecină.

Conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în primele patru luni ale acestui an s-au înmatriculat 460 de firme, din care 344- SRL-uri, 59 – PFA-uri, 53 – II etc. Spre comparație, în aceeași perioadă a anului trecut, au intrat pe piață 531 de firme, ceea ce înseamnă o dinamică negativă de 13,37%.

„Vedem cu ochii și trăim acest impact negativ asupra mediului de afaceri. Toate aceste crize se reflectă asupra mediului economic. Toată baza, toată fundația societății se bazează doar pe mediul de afaceri, pentru că el este singurul care produce plus valoare și nu altcineva. Toți ceilalți consumă! Nu vedem nici la această oră că se gândește o strategie prin care mediul economic autohton este ajutat să reziste, ca să nu mai zic de relansare, despre care discutăm de ani de zile. Nu vedem, și o repet, aceste strategii de dezvoltare economică”, a spus Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Printre facilitățile pe care autoritățile locale le pot acorda firmelor se numără drumuri de acces către sediile de lucru, curent electric, apă și canal, deducerea unor taxe. De asemenea, este foarte importantă modernizarea în continuare a infrastructurii rutiere din interiorul județului Vaslui, dar și reabilitarea drumurilor de legătură cu alte județe cum ar fi Suceva și Botoșani, care în acest moment nu sunt atât de bune. O altă direcție de acțiune este calificarea forței de muncă și stabilizarea acesteia la nivel local, precum și adaptarea salarizării la cerințele de pe piață. Nu în ultimul rând, se dorește ca firmele vasluiene să acceseze lucrările de la nivel local, care vor fi lansate prin investițiile finanțate de la bugetul statului.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button