Est News

Cod Roșu de caniculă în vestul țării

Potrivit meteorologilor, Codul Roșu vizează județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud și va fi valabil cel puțin până mâine seară. Astfel, joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele respective se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei.

Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38-39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36-37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20-24 de grade.

De asemenea, joi și vineri este în vigoare și un Cod Portocaliu, valabil în Banat, Transilvania și Moldova. Astfel, local în zonele joase, valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei, atât pe timpul zilei, cât și noaptea. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse și în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.

 

Exit mobile version