Est News

Măsuri de siguranță la evenimentele din weekend

Jandarmeria Vaslui a dispus măsurile necesare pentru ca evenimentele ce au loc în perioada 01-03 iulie în județul Vaslui să se desfășoare în condiții de siguranță.

Alături de polițiști, pompieri și reprezentanți ai Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, jandarmii vor fi prezenți la manifestările cu public numeros pentru a desfășura activități preventive și pentru a se asigura de buna desfășurare a acestora.

Vor fi în atenție manifestări precum : Motorfest Bikerboyz (Bârlad, vineri și sâmbătă), Comemorarea domnitorului Ștefan cel Mare (Piața Civică Vaslui, sâmbătă), Sărbătoarea Teiului (satul Bursuci, comuna Epureni, duminică), Spectacolul Folcloric din Parcul Copou (Vaslui, duminică) și Ziua Comunei Ștefan cel Mare (duminică).

Jandarmeria Vaslui recomandă participanților la aceste activități publice, să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să nu se expună la riscuri, să nu se implice în conflicte de orice natură, iar dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică din zonă.

Exit mobile version