Est News

Accident mortal provocat de un minor de 16 ani care conducea fără permis un tractor

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 25 de ani, care a murit după ce a fost lovit  de un tânăr de 16 ani, care conducea un tractor pe DJ 609, între localităţile Bethausen şi Cladova. Minorul care a produs accidentul nu deținea permis de conducere. 

„Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, rănirea tânărului de 16 ani şi a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar”, a anunţat, luni seara, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor şi a condiţiilor producerii accidentului rutier.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că minorul nu consumase alcool.

Exit mobile version