„Tocmai am votat în plenul Parlamentului European, cu largă majoritate – 572 voturi pentru, 28 împotrivă și 32 de abțineri, propunerea Comisiei Europene de dublare, timp de un an, a cotelor de export la 7 categorii de produse agricole din Republica Moldova pentru care încă sunt aplicate contingente tarifare la intrarea pe piața Uniunii Europene.
Războiul din Ucraina a afectat puternic agricultorii din Republica Moldova, blocând exporturile de produse agricole în țările din est.
Tocmai de aceea, eu am cerut de mai multe ori în Parlamentul European să liberalizăm exporturile de produse agricole dinspre Moldova pe piața Uniunii Europene. Am cerut acest lucru inclusiv în rezoluția despre Republica Moldova pe care am inițiat-o și care a fost adoptată de plenul Parlamentului European în data de 5 mai.
La începutul lunii iunie, Comisia Europeană a venit cu o propunere de regulament pentru a dubla, timp de un an, cotele de export, adică volumul de marfă pentru care nu se aplică taxe vamale, la cele 7 produse pentru care sunt încă aplicate contingente tarifare: roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri. Dintre acestea, Moldova exporta prunele și strugurii în cantități mari în Ucraina, Belarus și Rusia.
Prin votul de astăzi, arătăm solidaritatea Parlamentului European pentru agricultorii și pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
Uniunea Europeană este deja principalul partener comercial al Republicii Moldova. Aproape două treimi din exporturile moldovenești au ca destinație piața europeană.
Vreau ca măsura votată astăzi să nu rămână una temporară și să fie un nou pas în direcția integrării Republicii Moldova în piața unică europeană.”