Est News

Evaluatori impresionați! SJU Vaslui este printre cele mai curate și dotate spitale din România

de Dănuț CIOBANU 

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a trecut cu bine de vizita de evaluare, care a avut loc la începutul acestei luni. Comisia a fost formată din șase evaluatori; medici, asistenți și evaluatori independenți. Evaluatorii au fost suprinși de modul în care arată unitatea de sănătate. SJU Vaslui este unul din cele mai curate spitale din România și are o dotare superioară multor spitale din București.

Ana Rinder, directorul Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, a spus că în cel de-al doilea ciclu de evaluare au fost verificate toate activitățile unității de sănătate: resurse umane, achiziții, PSI, SSM etc.

„Evaluare a avut loc în condiții foarte bune. Impresia generală cred că este foarte bună. În săptămâna viitoare (săptămâna aceasta n.r.) vom vedea rezultatele concrete. Într-o perioadă scurtă vom primi certificatul de acreditare”, a spus Ana Rinder.

Cum era de așteptat, evaluatorii au mai identificat și unele neconformități legate de infrastructură sau proceduri medicale, deficiențe care vor fi rezolvate în cel mai scurt timp, până la ce de-al treilea ciclu de acreditare.

„Evaluatorii se așteptau să găsească o locație nu tocmai bună. Știm cu toții că imaginea Vasluiului nu este una bună. SJU Vaslui este unul din cele mai curate spitale pe care le-au vizitat și printre cele mai dotate. Dotarea este mai bună ca la multe spitale din București. Sper să obținem certificatul de acreditare”, a mai spus Ana Rinder.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat în ședința ordinară un proiect privind  „Modernizare, extindere bloc operator și lucrări de completare a măsurilor de securitate la incendiu în corpul C al Spitalului Județean de Urgență Vaslui”.

SJU Vaslui are două corpuri de clădire destinate pacienților, corpul A plus B și corpul C, corpul A plus B fiind reabilitat în totalitate în perioada 2011- 2017. La corpul C au fost executate numai amenajări interioare în procent de aproximativ 18% din suprafața desfășurată, precum și lucrări parțiale de instalații electrice și securitate la incendiu. În timp, CJ Vaslui a întreprins o serie de măsuri pentru reabilitarea și modernizarea corpului C.

Obiectivul de investiție propus urmărește reabilitarea corpului C existent, în care va funcționa blocul de nașteri, secția A.T.I. cu o capacitate de 28 de paturi și o parte din blocul operator (2 săli de operații). Proictul mai prevede și construirea unui corp nou, ca extindere a corpului C, în care se va organiza blocul operator (9 săli de operații), unitatea de transfuzii sanguine, adăpost pentru protecție civilă, spații tehnice și alte funcțiuni conexe pentru a se asigura toate circuitele conform normelor în vigoare.

Investiția propusă a se realiza este de o importanță majoră, SJU Vaslui fiind singurul din zonă care oferă servicii medicale de o asemenea anvergură, de care să beneficiază peste 100.000 pacienți/an.

 

 

Exit mobile version