Est News

Bani puțini, nevoi mari! Tot mai multe drumuri județene și comunale au nevoie de reparații

Infrastructura rutieră din județul Vaslui are nevoie în continuare de investiții masive. Pe lângă proiectele de reabilitare și modernizare, drumurile au nevoie de tot mai multe reparații. Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ Vaslui, a spus că sunt drumuri vechi de 30 – 40 de ani care au nevoie de reparații.

„Am turnat asfalt pe sectorul de drum spre Oșești. Anul acesta vom asfalta segmentul de drum dintre Lipovăț și Bogdana. Facem aceste lucrări în limita posibilităților. Foarte multe drumuri trebuie reparate”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Pentru anul 2022, TVA-ul pentru finanțarea cheltuielilor privind intreținerea drumurilor județene și comunale s-a repartizat în mod egal tuturor comunităților locale. Este vorba despre câte 25 mii lei pentru fiecare UAT, cu excepția CJ Vaslui care a primit suma de 13.847 mii lei (s-au avut în vedere cei aproximativ 1.000 kilometri de drumuri județene și lucrările aferente pentru întreținere, reparații și deszăpezire).

În total, sumele defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pe anul 2022 se ridică la 15.872 mii lei. Cu aceste alocări de fonduri în teritoriu, întreținerea infrastructurii rutiere de la nivelul județului Vaslui este o povară tot mai grea pentru autoritățile publice locale.

„S-au dat la bășcălie aceste fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale și sătești. Cu acești bani poți să cumperi doar câteva mașini de piatră. Eu am în comună de întreținut peste 20 kilometri de drumuri comunale, iar acești bani nu ajung nici pe departe. Primarii vor fi dependenți de fondurile venite de la CJ Vaslui pentru întreținerea drumurilor”, spunea la începutul acestui an Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version