Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, i-a primit la sediul MApN pe sportivii și antrenorii Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti participanți la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori 2022, într-o ceremonie ce a avut loc marți, 12 iulie.
În discursul său, ministrul apărării i-a felicitat pe cei șapte sportivi participanți la competiție, Vlad Stancu, Bianca Costea, Ana Sibișeanu, Dragoș Ghile, Cristian Lăpădat, Andra Denisa Gorecki și Ștefan Vasilescu, cât şi pe antrenorii şi conducătorii clubului pentru munca depusă şi i-a asigurat de tot sprijinul Ministerului Apărării Naţionale în pregătirea corespunzătoare a competiţiilor şi concursurilor viitoare.
„Am fost fericit și am fost mândru că sunt român, în zilele în care voi ați luptat pentru România. Faceți parte din elita tinerei generații, iar exemplul vostru este foarte important pentru cei de vârsta voastră, pentru că demonstrează că, prin muncă, pasiune și seriozitate, se pot obține performanțe dintre cele mai înalte în România. Vă felicit din toată inima pentru rezultatele remarcabile înregistrate la Campionatele Europene! Adresez felicitări și antrenorilor voștri, conducerii clubului Steaua și, nu în ultimul rând, părinților voștri, care v-au sprijinit necondiționat. Mult succes pe viitor!”, le-a transmis ministrul Vasile Dîncu tinerilor sportivi.
În cadrul ceremoniei, ministrul apărării naționale i-a înmânat campioanei olimpice Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, o plachetă cu însemnele oficiale ale MApN, în semn de mulțimre pentru sprijinul acordat înotătorilor steliști și înotului românesc în general.
* * *
Palmaresul sportivilor legitimați la CSA Steaua participanți la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori 2022 de la Otopeni cuprinde șase medalii, dintre care două de aur și patru de argint.
Medaliile de aur au fost obținute de Vlad Stancu în proba de 1500 m liber, respectiv în proba de ştafetă masculină 4×100 m liber.
Două dintre medaliile de argint au fost obținute de Vlad Stancu, în probele individuale de 400 m și 800 m liber, iar celelalte două de Bianca Costea, în cursa de 50 m liber și în cadrul ştafetei mixte de 4×100 m liber.
* * *
Vlad Stancu are 16 ani și este una dintre speranțele natației românești. A început înotul la 7 ani și este specialist în probele de semifond (400 m) și fond (800 m și 1500 m), iar până acum a doborât 25 de recorduri naționale. Primul record național a fost doborât de Vlad la vârsta de 14 ani. „Am bătut recorduri și la 17 ani la 400 de metri mixt și la 18 ani, la 800 de metri liber”, a spus Vlad Stancu, câștigător a zece medalii de aur la Campionatul Național de Natație în bazin de 50 de metri de la Bacău.
De la 11 ani este pregătit de antrenoarea Iulia Becheru. Marele lui vis este obținerea unei medalii la JO de la Paris 2024.
Bianca Costea are 17 ani și a început înotul la Galați, la vârsta de 7 ani. A fost descoperită de antrenoarea Mihaela Hodină și a practicat înotul la Viva Sport Club Galați. Din 2018 a ajuns la cel mai mare club din România, Steaua București. „De atunci, sub coordonarea directă a antrenorilor mei Beatrice și Eduard Câșlaru, am participat la cele mai importante competiții din viața mea de până acum, în funcție de categoria mea de vârstă”, povestește Bianca.
În august 2019, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, Bianca a devenit campioană olimpică de tineret în proba de 50 metri liber, proba ei favorită. A doborât de două ori recordul competiției.
În 2021, la Campionatul Mondial de natație în bazin scurt de la Abu Dhabi, sportiva de la Steaua a reușit să doboare recordurile României la categoriile de vârstă 16,17, 18 și 19 ani, recorduri care datau de peste 30 de ani.
La doar 16 ani, a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în probele de 50 metri și 100 metri liber. Visul ei este de a deveni campioană olimpică, iar ținta principală rămâne, ca și în cazul lui Vlad Stancu, Paris 2024.