În perioada 13-17 iulie, cu ocazia desfășurării festivalului ELECTRIC CASTLE, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Cluj sunt pregătiți să asigure un control eficient, fără creșterea timpilor de așteptare, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, prin cea mai frecventată poartă aeriana a Transilvaniei, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Totodată, vom participa ca forță de sprijin la acțiuni, în cooperare cu celelalte efective MAI din perimetrul festivalului, cu echipajul canin specializat în detectarea substanţelor psihoactive, contribuind la măsurile de prevenire pe această linie de activitate. Astfel, printre participanţii la festival se va afla şi Skinny, câinele poliţist premiat cu locul I la ultimul concurs organizat de Ministerul Afacerilor Interne pentru abilitāţile sale în ceea ce priveşte detectarea stupefiantelor.
Având experiența anilor trecuți, dorim să vă informăm că introducerea de substanțe psihoactive în România se pedepsește conform legilor în vigoare. Ne dorim ca, prin toate aceste activităţi, să contribuim la asigurarea unui climat lipsit de orice pericole pentru participanţii la eveniment, astfel încât aceştia să se bucure de muzica bună şi atmosfera de festival.