Picturi murale 3D realizate de elevi cu vopsea purificatoare și infrastructuri de colectare a deșeurilor în formă de animale marine gigant amplasate pe plaje deschid un nou sezon estival mai sustenabil pe litoralul Mării Negre. De asemenea, aceste activități marchează și lansarea unui nou sezon din programul ecologic „Acționăm pentru Ape!”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow, alături de Kaufland Romania, cu sprijinul Administrației Naționale Apele Române.
11 picturi murale 3D pe asfalt realizate cu vopsea Airlite care purifică aerul, având ca temă impactul deșeurilor și poluării asupra animalelor marine, dau culoare și o nouă viață Digului de pe Plaja Reyna din Municipiul Constanța. Acestea au fost realizate de elevi ai Liceului de Artă Constanța, în cadrul unui concurs organizat de Asociatia TalentART, prin proiectul finanțat în cadrul programului Start ONG, la care au particat 27 de elevi. Lucrările câștigătoare ale concursului “Poluarea creează specii noi’’ și „Noul Prădător” au fost realizate de: Briana Marinescu, Andrei-Răzvan Crăciun și Andreea Băltaru, Marius Brașoveanu.
Picturile murale, al căror concept a fost dezvoltat integral de elevii constănțeni, au fost realizate de tineri cu vopsea purificatoare Airlite, vopsea utilizată pentru a nu avea un impact negativ asupra apei, indifferent de condițiile meteo.
Locația picturilor se află în apropierea plajei Reyna din Constanța, locul în care în urmă cu 1 an a fost realizată lucrarea de artă murală „Reflexii marine – Fața nevăzută a poluării”, cea mai mare pictură murală care purifică aerul din lume. Astfel, plaja Reyna devine un spațiu în care arta se îmbină cu responsabilitatea față de mediu, în care artiștii locali sunt încurajați să se dezvolte.
Campania de educare cu privire la pericolul pe care deșeurile din ape îl reprezintă pentru animalele acvatice continuă și cu alte acțiuni de informare și conștientizare
Și în această vară plajele de litoralul Mării Negre vor fi dotate cu infrastructuri de colectare separată a deșeurilor în formă de animale marine gigant, reprezentând 4 delfini, 1 sturion, 1 țestoasă. Acestea au fost amplasate pe Plaja Reyna din Constanța și Plaja Cap Midia din Năvodari.
Cele 6 animale reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România și au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deşeurile îl au asupra ecosistemelor acvatice. Prin dimensiunile impunătoare și formele inedite, sistemele de colectare își propun să creeze un puternic contrast vizual ce face referire la pericolul pe care deșeurile îl reprezintă pentru animalele acvatice, în contextul în care anual, aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în mările și oceanele lumii, iar 1 milion de păsări marine și 100.000 de mamifere marine, pești, țestoase mor în fiecare an doar din cauza deșeurilor de plastic, 40% din speciile existente de balene, delfini şi marsuini, toate speciile de ţestoase marine şi aproximativ 36% din speciile de păsări marine ingerând deșeuri de plastic.
În infrastructura special amenajată, turiștii care aleg să-și petreacă vacanța la Marea Neagră vor putea colecta separat deşeurile reciclabile din materiale de plastic şi metal, cum ar fi recipiente de băuturi răcoritoare din PET sau doze de aluminiu. Ulterior, acestea vor fi preluate şi trimise către staţii de sortare, urmând a fi reciclate şi transformate în noi resurse.
Complementar acestei acțiuni, în perioada sezonului estival (iulie-septembrie), Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România vor derula o campanie de conștientizare prin care, cu sprijinul voluntarilor, vor informa turiștii referitor la impactul pe care poluarea cu deșeuri a apelor îl poate avea asupra speciilor aflate pe cale de dispariție. De asemenea, cei care aleg să colecteze separat vor fi recompensați cu premii prietenoase cu mediul, precum boxe portabile din bambus, căni reutilizabile şi alte surprize. Obiectivul strategic al acestor acțiuni este de a contribui la crearea de plaje cu zero deșeuri, în care turiștii să înțeleagă faptul că grija pentru mediu trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, chiar și în vacanță.
„Educarea și conștientizarea reprezintă direcții strategice ale programului Acționăm pentru Ape! Și în acest an am reușit să transformăm arta într-un mijloc de expresie pentru unele dintre cele mai acute probleme pe care umanitatea le întâmpină la ora actuală: poluarea apelor și schimbările climatice. Ne dorim ca mesajul pe care îl transmitem prin lucrările de artă murală și prin campania de colectare a deșeurilor de pe plaje, să trezească conștiința cât mai multor turiști și constănțeni care să ia decizia de a acționa acum pentru a atenua efectele schimbărilor climatice”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.
„Încă de la lansarea programului Acționăm pentru Ape! ne-am propus să contribuim la dezvoltarea unui comportament colectiv responsabil, prin care turiștii să înțeleagă faptul că grija pentru mediu trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, chiar și în vacanță. Atât cele 11 picturi murale 3D realizate de elevii constănțeni, cât și infrastructurile de colectare a deșeurilor în formă de animale marine gigant sunt abordări inedite, autentice și neconvenționale prin care ne propunem să atragem atenția oamenilor din toate generațiile asupra pericolului pe care deșeurile îl constituie asupra mediului acvatic”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Infrastructura a fost lansată în premieră în România în cadrul ediției din 2020 a programului „Acționăm pentru Ape – A.P.A.”, fiind un real succes atât în rândul adulților, cât și al copiilor, care au întâmpinat apelul de a colecta separat cu mult entuziasm. Totodată, turiștii prezenți au obținut informații de bază despre protecția mediului, într-un cadru plăcut, la malul mării, campania având un puternic rol de educare a populației. În total în ultimii 2 ani, prin infrastructura de colectare, au fost colectate peste 40 tone de deșeuri, ce au fost ulterior trimise către stațiile de reciclare.
Programul „Acţionăm pentru Ape – A.P.A.” se află la cea de-a patra ediţie, în cadrul edițiilor anterioare fiind organizate 17 evenimente de ecologizare a plajelor de la Marea Neagră, a Dunării și a unora dintre cele mai importante lacuri de pe teritoriul țării. La aceste evenimente au participat în total peste 1000 de voluntari şi au fost colectate peste 17 tone de deşeuri. În 2020, Programul „Acționăm pentru Ape” a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.
Programul ecologic APA face parte din REset Plastic – Strategia internaţională integrată anti-plastic a Grupului Schwarz, care include şi Kaufland România. Grupul Schwarz, din care face parte şi compania Kaufland România, se află printre cele mai mari societăţi comerciale internaţionale, îşi cunoaşte şi îşi asumă responsabilitatea faţă de mediu la nivel global.