Viticultorii vasluieni s-au arătat foarte interesați de „Programul de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022”. Până la data de 15 iulie, termenul final pentru depunerea cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis, s-au înscris în program 13 viticultori. Subvențiile acordate fermierilor se ridică la valoare de 1200 euro/ha.
Prevederile schemei de ajutor de minimis se aplică pentru producția de struguri de masă, următoarelor categorii: producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producătorilor agricoli persoane juridice.
„Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de struguri de masă, beneficiarii trebuie să îndeplinească o serie de criterii: să solicite ajutorul de minimis prin completarea unei cereri; să utilizeze o suprafață cu plantații de struguri de masă, de minimum 1.000 mp și maximum 10 ha inclusiv; să obțină o producție de minimum 6.000 kg struguri de masă/ha de pe suprafață; să facă dovada producției minime realizate potrivit prevederilor prin documente justificative, în funcție de forma de organizare”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Vaslui.
Valorificarea producției de struguri de masă se face până la data de 29 noiembrie inclusiv a anului de cerere. Cererea de înscriere în program se poate depune atât la sediul
(Dănuț CIOBANU)