Est News

Polițiștii s-au întâlnit cu preșcolarii de la Grădinița nr. 17 Vaslui. Copiii au învățat regulile de circulație pe drumurile publice

Polițiștii Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, au derulat activități cu caracter educativ-preventiv, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 Vaslui și la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din municipiul Vaslui.

În perioada 20-21 iulie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Activitățile cu caracter preventiv-educative fac parte din campaniile „Dincolo de aparențe” și „Vacanță în siguranță”, derulate la nivel național.

Intâlnirea polițiștilor cu cei 15 preșcolari și cele 5 cadre didactice s-a produs în cadrul atelierului de vară ”Cântec, joc și voie bună” organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 Vaslui.

Cei mici au fost dornici să vadă îndeaproape autospeciala de poliție și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Totodată, le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă.

Au fost abordate și aspecte referitoare la măsurile preventive pe care preșcolarii trebuie să le urmeze acasă, la grădiniță și pe stradă.

Pe parcursul activității, cei mici au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învâțând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Polițiștii au prezentat pe parcursul întâlnirii și un set de reguli de circulație, pentru prevenirea accidentelor rutiere, spre exemplu:

Deplasarea în calitate de pieton pe drumurile publice se efectuează doar pe trotuare, iar în locurile unde acestea lipsesc, pe acostamente, alei laterale, iar în cazul în care toate acestea nu sunt prezente, deplasarea va fi făcută pe partea stângă a străzii, cât mai aproape de marginea acesteia.

Traversarea străzii se va efectua doar prin locurile special amenajate, semnalizate cu indicatoare sau marcaje cu semnificația ”Trecere pentru pietoni” sau, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, în ambele cazuri după o temeinică și prealabilă asigurare;

Asigură-te în stânga și în dreapta de fiecare dată când traversezi strada.

La Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, întâlnirea săptămânală a polițiștilor și a specialiștilor antidrog, devenită deja tradiție, a avut în cadrul programului ”Biblioteca în vacanță”, derulat de instituția de cultură pe toată perioada vacanței.

Cei peste 30 de copii și tineri prezenți la activitate au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului de substanțe psihoactive, respectiv, alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.

Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni.

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

Mesajele preventive au fost îmbinate cu jocuri și au fost prezentate într-o formă care să poată fi înțeleasă de tânărul public.

De asemenea, în cadrul activității au fost transmise mesaje preventive în vederea creșterii gradului de informare cu privire la necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care copiii pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. Domeniul de prevenire abordat a fost: prevenirea delincvenței juvenile și prevenirea victimizării minorilor.

 

Exit mobile version