Compania de Apă Oltenia anunță că avaria pentru care s-a lucrat 34 de ore, dar și consumul excesiv de apă, au dus la epuizarea rezervei din municipiu. Pentru refacerea stocurilor, compania furnizează apă doar în intervalul 19:00-21:00, după care va fi oprită.
Cartierele afectate vor fi Șimnicu de Jos, Centura de Nord, Craiovița, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuș, Lăpuș-Argeș, Valea Roșie, Sărari și Bariera Vâlcii. Reprezentanții companiei atrag atenția locuitorilor asupra posibilității ca din cauza lucrărilor, calitatea apei să fie afectată. Din acest motiv, oficialii companiei nu recomandă consumul acesteia înainte de remedierea situației.
“Acum se lucrează ca să intrăm în regim normal de distribuție de mâine. Este necesară refacerea stocului. Inițial am crezut că rezerva poate să acopere necesarul populației pe perioada cât se lucra la avarie, dar vremea caniculară a făcut ca și consumul să crească.”, a declarat și primarul Lia Olguța Vasilescu, citată de G4media.