Est News

În primul semestru au fost închiriate spații logistice și industriale de 542.000 metri pătraţi, plus 50%

În primul semestru al anului curent au fost închiriate spații logistice și industriale cu o suprafață cumulată de 542.000 de metri pătrați, în creștere cu 50% față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Volumul tranzacționat în al doilea trimestru a fost aproximativ 240.000 de metri pătrați, care s-a adăugat la cei peste 300.000 de metri pătrați închiriați în primele trei luni ale anului.

La jumătatea anului, 86% din suprafața tranzacționată a fost reprezentată de contracte noi și de proiecte de relocare, restul de 14% rezultând din reînnoirile de contracte. Bucureștiul a atras peste 54% din volumul tranzacționat, o activitate importantă fiind observată și în Ploiești (16% din volumul tranzacționat), Timișoara (6%) și Cluj (3%). Cea mai mare tranzacție înregistrată în al doilea trimestru aparține retailerului online Modivo /epantofi.ro, cu 53.000 metri pătrați în WDP Park Stefănești, reprezentând o extindere de 37.000 metri pătrați și reînnoirea contractului pentru cei 16.000 metri pătrați pe care îi ocupă deja în proiect.

De altfel, cererea a fost determinată în principal de companiile de retail și e-commerce (28% din suprafața închiriată în Q2), de cele de logistică și distribuție (11%) și din domeniul auto (5%).

În al doilea trimestru activitatea de dezvoltare și-a încetinit ritmul, fiind livrate proiecte cu un total de 96.000 metri pătrați, ducând volumul ofertei noi la 296.000 metri pătrați la finalul primelor șase luni din an. Cele mai importante livrări au fost reprezentate de noul depozit A&D Pharma cu o suprafață de 35.000 mp din cadrul CTPark Mogoșoaia, alături de o nouă fază de 19.000 metri pătrați a Timișoara Industrial Park livrat de Globalworth – Global Vision.

Stocul de spații industriale și logistice moderne a depășit 5,9 milioane de metri pătrați la nivel național, și având în vedere planurile dezvoltatorilor, va depăși pragul de 6 milioane de metri pătrați până la finalul anului. Aproape 3 milioane de metri pătrați sunt în proiecte aflate în jurul Bucureștiului, în timp ce Timișoara (583.000 metri pătrați), Cluj-Napoca (412.000 metri pătrați) și Ploiești (370.000 metri pătrați) sunt principalele hub-uri logistice regionale.

Andrei Brînzea, Partner, Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Piața logistică și industrială continuă să aibă o evoluție echilibrată din punct de vedere al cererii și al ofertei, astfel că în al doilea trimestru al anului am văzut o scădere a ratei de neocupare la sub 4%, un nivel minim record al ultimelor cinci trimestre. A doua jumătate a anului stă sub semnul presiunilor inflaționiste, dar și a creșterii costului construcțiilor noi, existând însă premisele ca piața să atingă cel puțin nivelul din 2021 din punct de vedere al cererii de spații închiriate.”

În prezent, dezvoltatorii au în construcție spații noi cu o suprafață cumulată de aproape 600.000 de metri pătrați, iar Bucureștiul rămâne cea mai activă piață, cu proiecte de peste 300.000 de metri pătrați în construcție, dezvoltatorii fiind de asemenea activi în Oradea, Cluj sau Timișoara.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

Exit mobile version