Sfârșit tragic pentru un muncitor care a murit în timp ce făcea lucrări electrice într-un canal tehnologic din București. În timpul lucrărilor a izbucnit un incendiu. Incidentul s-a petrecut pe strada Rosetti din București, în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară.
Pompierii au ajuns la locul incendiului cu două autospeciale de stingere și trei ambulanțe SMURD.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a murit. Un alt muncitor, în vârstă de 43 de ani, a suferit un atac de panică și a fost dus la spital, a spus la Digi24 Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
Cercetările au fost preluate de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs decesul, anunță Poliția.