Est News

Procesul de transformare și de înnoire a Bârladului este unul complex care se desfășoară concomitent pe mai multe fronturi de lucru

Ne provoacă tuturor disconfort, însă vestea bună este că acestea vor dura câteva luni, în timp ce rezultatele vor dăinui decenii întregi de acum înainte, făcându-le generațiilor care vin, dar și celor de astăzi, viața mai ușoară.
”Mi-am asumat acest proces preferând să devin nepopular pentru o vreme, decât să mai îndurăm neajunsurile unui Bârlad încremenit în timp. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că orice curățenie generală, chiar și în propriile noastre case, începe cu dezordine, cu praf, cu moloz, cu zone blocate, nefuncționale. Dacă s-ar fi inventat o metodă de evitare a haosului, am fi ales-o. Dar nu există. Nu putem păși spre lumea civilizată făcând peste noapte lucrări complicate, care se fac o dată la 40 – 50 de ani și chiar mai mult. Îi îndemn pe bârlădeni la înțelegere și îi asigur pe cei care ne întreabă când vine și rândul cartierului sau a străzii lor, că nu există nicio zonă din oraș pe care să o ignorăm. Vom ajunge peste tot. Este misiunea pe care mi-am impus-o încă din 2016. Am spus-o și o repet: nu voi ezita să bat la ușile decidenților de la București, indiferent de culoarea politică a celor care mi le deschid. Nu este loc și nici timp de orgolii. Important este să obținem pentru Bârlad tot ce are orașul nevoie”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
În setul de fotografii de mai jos, vă sunt prezentate unele dintre cele mai importante puncte de lucru din cadrul imensului șantier care va transforma Bârladul.
1. Reabilitare termică a secției de Pediatrie
2. Reabilitare rețea de canalizare pe Bulevardul Republicii
3. Reabilitare rețea de canalizare pe strada Comuna din Paris
4. Reabilitare rețea de canalizare pe strada Col. Simionescu Sava
5. Reabilitare rețea de apă pe strada Cpt. Grigore Ignat
6. Parcare lângă Casa Juvara (în cadrul Proiectului de Mobilitate urbană)
7. Parcare la intersecția străzilor Tecuciului cu Mihai Eminescu (în cadrul Proiectului de Mobilitate urbană)
8. Parcare la intrarea în Bârlad (zona Restaurantului Galamar), în cadrul Proiectului de Mobilitate urbană
9. Îngropare fibră optică pe Bulevardul Republicii (în cadrul Proiectului privind modernizarea iluminatului public)
10. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8
11. Extindere Ambulatoriu de specialitate (construirea a încă unui corp de clădire plus dotări)
12. Construire corp nou și dotare Grădinița nr. 5
13. Construire Magazin Dedeman (investiție privată)
Exit mobile version