Autoritățile din comuna Puiești au inaugurat astăzi un teren de sport multifuncțional.
La momentul inaugural au participat președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, și cei doi vicepreședinți, Ciprian Trifan și Dan Marian, alături de prefectul Daniel Onofrei, localnici și echipa de fotbal.
„Acest teren este un câștig pentru tinerii și copiii din comună, în primul rând. Este o oportunitate de relaxare și petrecere a timpului liber, dar și o posibilitate de a încuraja dezvoltarea sportului în comunitățile rurale. Felicit autoritățile locale pentru finalizarea acestei investiții. Consider că astfel de baze sportive ar trebui să existe în fiecare comunitate rurală, iar sportul și tinerii au numai de câștigat”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Pe terenul dotat cu gazon sintetic și instalație de nocturnă, s-a disputat și un meci demonstrativ de fotbal între tinerii din comună.