30 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina (județul Prahova) vor efectua stagiul de practică la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.
În perioada 1 august – 19 octombrie 2022, 30 de elevi (9 fete și 21 de băieți) ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoția iunie 2022 – aprilie 2023, desfășoară modulul I al stagiului de practică, la structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Aceștia sunt repartizați în structurile de ordine publică din mediul urban și rural, pe lângă polițiști cu experiență și reale calități profesionale care să-i îndrume și să le explice modul de desfășurare a activităților de serviciu, astfel încât să fie atinse principalele obiective ale stagiului de practică: familiarizarea elevului cu organizarea Poliției Române și activitățile desfășurate de către polițiștii de ordine publică; completarea și aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice asimilate în școală; dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor și abilităților profesionale; manifestarea unei conduite morale și profesionale adecvate.
Stagiul de practică constituie este o parte integrantă a procesului de învăţământ şi pune în comun concepte teoretice cu situaţii reale de muncă.
Practica are ca scop principal dezvoltarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor practice formate în şcoală. Elevii au oportunitatea de a câştiga experienţă, încredere şi de a avea o viziune din interior asupra viitoarei cariere.
Elevii care au venit astăzi în practică la I.P.J. Vaslui fac parte din seria celor 1.640 de elevi declaraţi admişi în luna mai a.c. la cele două Şcoli de Agenţi de Poliţie.