Est News

Patru minori în vârstă de 15 și 16 ani, ridicați de polițiști, fiind bănuiți de furturi din locuințe și mașini

Comunicatul poliției:

Astăzi, 4 august a.c., polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt cercetate infracțiunile de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost depistați și conduși la sediul secției de poliție, 4 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

În fapt, de la începutul lunii iunie a.c., până în prezent, cei 4 tineri ar fi sustras mai multe bunuri ale persoanelor vătămate, atât din interiorul unor locuințe, cât și din interiorul a 3 autovehicule, situate în Sectorul 1.

Totodată, au fost sustrase și carduri bancare, ce au fost utilizate imediat după săvârșirea infracțiunilor de furt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR

Exit mobile version