Fie că sunt în post sau consumă în mod obișnuit produse de post, consumatorii se pot informa cu privire la ingrediente, număr de E-uri, tipuri de E-uri, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, calorii, alergeni, cu ajutorul Aplicației GRATUITE InfoCons.
În deosebi, în această perioadă, consumatorii caută alternative pentru gustările dintre mese sau chiar pentru micul dejun. Pentru aceasta, InfoCons dezvăluie prin prisma studiilor realizate, câte E-uri, câtă sare se află într-o gustare dintre mese sau pentru micul dejun, compusă din pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau un lapte de soia și o gumă de mestecat.
Cu Ajutorul Aplicației GRATUITE InfoCons consumatorii află numărul total de E-uri din gustarea de post!
Consumatorii care aleg să prepare o gustare de post cu pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau lapte de soia și o gumă de mestecat, vor consuma instant până la 50 de E-uri. De pildă, pâinea conține până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri, halvaua are până la 3 E-uri, un suc tip ceai atinge până la 8 E-uri, un lapte de soia are până la 5 E-uri, iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri.