Est News

Doi cetățeni sirieni depistați ascunşi în podeaua unui autoturism la PTF Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au depistat, ascunși în podeaua unui autoturism, doi cetățeni sirieni, care au încercat să intre ilegal în România.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 05.12, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani.

În urma efectuării controlului mijlocului de transport, colegii noștri au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecționate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe șasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate.

Astfel, în cele două locașuri au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetățeni sirieni. Tinerii au declarat că s-au ascuns în autoturismul respectiv în timp ce se aflau pe teritoriul orașului Sofia, din Bulgaria, achitând șoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, șoferul, cetățenii sirieni și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Exit mobile version