Est News

Trei zile de sărbătoare în municipiul Vaslui! Primarul Vasile Pavăl îi invită pe vasluieni să se distreze

În perioada 13-15 august 2022 vor avea loc „Zilele Vasluiului”. Alături de Primăria Vaslui, partenerii manifestărilor culturale și artistice sunt Consiliul Județean Vaslui, Muzeul Județean Vaslui, Biblioteca Județeană Vaslui, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că acțiunile vor fi organizate în mai multe locații și se adresează unui public cât mai larg.

„Sperm ca manifestările să fie pe placul vasluienilor. În acest an vor avea loc foarte multe evenimente. După restricțiile din anii trecuți, acum putem inttra într-o activitate firească. Sperăm să fie cât mai mulți oameni alături de noi, pentru a parcurge cele trei zile. În zona ștrandului va fi zona de alimentație publică, unde firmele de profil vor pune în vânzare diferite produse. Tot acolo am amenajat și un loc de joacă pentru copii”, a spus Vasile Pavăl.

Manifestările vor începe în ziua de sâmbătă în spațiul din fața Judecătoriei Vaslui. În oraș vor sosi invitați din comunitățile cu care municipiul Vaslui este înfrățit: Cahul, Anenii Noi, Chișinău etc. De-a lungul zilei, momente culturale și artistice vor fi organizate în mai multe puncte din oraș: bibliotecă, muzeu, stadion, Sala Sporturilor etc. Ziua se va încheia cu un spectacol artistic care va fi organizat în Cetrul Civic.

Și în următoarele zile vor avea loc diferite spectacole, expoziții, momente dedicate seniorilor orașului la împlinirea a 50 de ani de căsătorie, programul încheindu-se în fiecare seară cu un spectacol în Centrul Civic.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version