Cei 66 de legumicultori din județul Vaslui înscriși în programul „Tomata” au finalizat depunerea documentele justificative, în ceea ce privește comercializarea tomatelor în cadrul programului de susținere a producției de legume în spații protejate din 2022. În perioada aferentă primului ciclu de producție, producătorii locali au scos pe piață la vânzare nu mai puțin de 242,3 tone de roșii.
Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui a spus că a fost făcută solicitarea de fonduri la Ministerul Agriculturii, iar când banii vor fi alocați aceștia vor fi transferați în conturile legumicultorilor.
„Acest program de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul curent se adresează producătorilor agricoli, persoane fizice care deţin atestat de producător – valabil până la data de 31 decembrie 2022”, a spus Gigel Crudu.
Mai exact, programul se adresează persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale şi familiale cat şi persoanelor juridice, care vor reuși să obţină cantităţile minime de legume în perioadele de timp menţionate, astfel: tomate – cultivate în ciclul I sau ciclul II de producție; ardei gras și/sau lung – capia – cultivați în ciclul II de producție; castraveți – cultivați în ciclul II de producție; fasole păstăi – cultivată în ciclul II de producție; salată – cultivată în ciclul II de producție; spanac – cultivat în ciclul II de producție; ceapă verde – cultivată în ciclul II de producție.
Programul vizează obținerea unor produse românești de calitate superioară, competitive cu cele de pe piaţa europeană. Ajutorul de minimis susține cultivarea de tomate, ardei gras, kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate.
(Dănuț CIOBANU)