Est News

Sâmbătă, 20 august, debutează Festivalul „Gheorghe Cucu”! Ediția 2022 se întinde pe durata a două zile

Festivalul „Gheorghe Cucu” s-a mutat încă de anul trecut din localitatea natală a compozitorului – satul Puiești – în Centrul civic al municipiului Vaslui și a devenit un eveniment de amploare cu invitați de renume. Acest lucru este posibil prin implicarea Consiliului Judeţean Vaslui, alături de Episcopia Hușilor, Primăria Municipiului Vaslui, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Puieşti.

Evenimentul va debuta sâmbătă, 20 august, când este programat concursul propriu-zis, găzduit de Sala Mare a Casei de Cultură „Constantin Tănase”, începând cu ora 17.00.

A doua zi, duminicâ, 21 august, Festivalul programează Gala, care va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, începând cu ora 19.00.

Astfel, toți iubitorii muzicii corale laice și religioase vor avea șansa întâlnirii unor formații corale de excepție.

În cadrul evenimentului vor susţine recitaluri Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Cluj-Napoca, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși și Corala „Fantasia” din Vaslui.

„Pentru vasluieni, Gheorghe Cucu poate fi considerat un ambasador de seamă, fiind unul dintre compozitorii cei mai importanţi, care s-a născut în judeţul Vaslui, în comuna Puieşti, a avut o activitate prodigioasă în domeniul muzicii corale şi are cel puţin 100 de piese care sunt şi astăzi în repertoriul formaţiunilor corale de valoare. Este cântat şi asta înseamnă că muzica sa este de calitate. Având o asemenea „umbrelă” cred că avem destulă motivaţie pentru a organiza acest festival. Pentru că indiferent ce am vrea să spunem despre o persoană din trecut, nu putem schimba istoria sau timpul trecut pentru a putea spune altceva, cel mai bine este să redăm ceea ce se ştie deja despre acest mare compozitor, Gheorghe Cucu. Este un eveniment unic în ţară şi să sperăm că va deveni o tradiție, creionându-i o dimensiune internațională”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Deși au fost mai multe ediții anterioare ale acestei manifestări dedicate compozitorului Gheorghe Cucu, în localitatea natală, Puiești, ediția de anul trecut a fost prima organizată la Vaslui și de o amploare așa de mare.

Dorința organizatorilor este ca Festivalul „Gheorghe Cucu” să se înscrie în seria evenimentelor de marcă ale județului Vaslui, cu ecouri în întreaga țară, iar pe viitor să capete o dimensiune internațională.

 

Exit mobile version