Est News

Vitezomani, lăsați pietoni! Amenzi și permise reținute de polițiștii vasluieni

În perioada 20 – 21 august 2022, în intervalele orare 6.00 – 9.00 și respectiv, 18.00 – 21.00, polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat pe drumurile publice din județul Vaslui, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

În cadrul activităților desfășurate de cei 30 de polițiști participanți, au fost verificate peste 330 de vehicule, legitimate peste 350 de persoane și aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 52.000 lei, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conduce au fost: depășirea limitei legale de viteză (12), consumul de alcool (5) și depășirea neregulamentară (1).

Totodată, a fost constatată săvârșirea a două infracțiuni, de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

 

Exit mobile version