Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în ultima săptămână de vară şi prima de toamnă, apoi vor deveni normale pentru luna septembrie, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, transmisă marţi de meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
22 – 29 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice şi estice. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în jumătatea sud- vestică a ţării, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă deficitară.
29 august – 5 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
5 – 12 septembrie
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va avea o tendinţă excedentară în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
12 – 19 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile nordice.