Est News

ONU se declară ”foarte îngrijorată” de procesele planificate pentru prizonierii de război ucraineni

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), prin vocea purtătorului de cuvânt, s-a declarat ”îngrijorat” după raportările că Rusia și separatiștii din Donețk plănuiesc să-i judece pe prizonierii ucraineni de război la Mariupol, într-un ”tribunal internațional” după cum se exprimă rușii.

”Deși sunt puține detalii disponibile, fotografiile și filmările publicate în mass-media și pe rețelele de socializare par să arate cuști metalice construite în sala filarmonicii din Mariupol, aparent pentru a-i reține pe prizonierii de război în timpul procedurilor”, explică Ravina Shamdasani, purtătorul de cuvânt al OHCHR.

Doamna Shamdasani amintește că, sub protecția dreptului internațional, prizonierii de război au imunitate de combatant și nu pot fi urmăriți penal pentru că au participat la un conflict armat, chiar dacă au comis fapte care pot fi pedepsite prin legislația națională. În cazul în care aceștia sunt acuzați de crime de război, ei au dreptul la un proces echitabil: ”Nicio sentință sau pedeapsă nu poate fi pronunțată decât de o instanță imparțială și constituită în mod regulat”.

Exit mobile version