Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, a organizat vernisajul Expoziției tematice „Epoca lui Ștefan cel Mare reflectată prin patrimoniul muzeal de pe ambele maluri ale Prutului”.
Evenimentul face parte din programul activităților culturale comune transfrontaliere ale proiectului ,,Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Comun România/Republica Moldova 2014-2020.
Proiectul este implementat de Consiliul raional Soroca, în calitate de lider, în parteneriat cu Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui şi Consiliul Judeţean Vaslui.
Prin acest proiect vor fi efectuate lucrări de restaurare necesare la Ansamblul Monumental „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, situat în satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos.
Din cele trei părți componente ale ansamblului monumental, proiectul prevede restaurarea și conservarea platoului de recreere de la baza grupului statuar cu cele două fântâni arteziene de mari dimensiuni, care se întinde de la limita cu drumul național DN 24 până la baza scărilor, precum și a obeliscului din bronz aflat pe axa monumentului pe partea opusă a drumului național DN 24.
Pentru punerea în valoare a ansamblului monumental și valorificarea sa în scop turistic, pe platou va fi construit un punct de informare turistică.