Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) informează că pe parcursul acestei luni a controlat 265 de magazine Lidl din toată țara. Potrivit comunicatului de presă al Autorității, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei;
- 144 avertismente;
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 75 de mii de lei;
- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități;
- închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru patru magazine;
- închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.
Abaterile constatate de către inspectorii Protecției Consumatorilor au fost:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
- comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
- neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
- comercializarea unor ouă neigienizate
- comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
- utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
- utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
- existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
- deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
- comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
- nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
- folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
- existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
- comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
- utilizarea unor cântare care înregistrau erori
- nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
- existența unor neconcordanțe între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.