Est News

1.905 cazuri noi de Covid, înregistrate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.905 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 502 mai multe faţă de ziua anterioară. 332 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 111 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.936 cu 75 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 245 persoane, cu 15 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 245 pacienţi internaţi la ATI, 200 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 381 sunt minori, 378 fiind internaţi în secţii, cu 18 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 3 la ATI, cu 6 mai puţini faţă de ziua anterioară.

Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Ambii pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi erau nevaccinaţi

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.536 teste RT-PCR ( 1.182 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 354 la cerere) şi 8.940 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.417.604 teste RT-PCR şi 11.203.371 teste rapide antigenice.

Exit mobile version