Est News

CODE Kids vs. Gaming: Alumnii CODE Kids văd ce înseamnă să lucrezi într-o companie de tehnologie

Alumnii programului CODE Kids au avut parte de un teambuilding memorabil în București și Cluj – 22 de programatori în devenire, absolvenți ai cluburilor de coding organizate de Fundația Progress în bibliotecile rurale din România au trăit pentru 2 zile o experiență intensă de învățare și au văzut ce presupune să lucrezi într-o companie de gaminig. Astfel, au primit informații valoroase și inshight despre tehnologie, comunicare sau HR chiar de la profesioniști în domeniu, dar s-au și jucat pe măsura efortului intelectual pe care l-au depus. Partenerul și sponsorul principal al proiectului este compania Gameloft România.

În 6 ani de CODE Kids, peste 4600 de copii din 32 de județe, preponderent din mediul rural au participat la cursuri de programare organizate în biblioteci publice. În 2022 sunt active 110 cluburi la nivel național, în care sunt înscriși 1200 de copii. Alumnii au un rol cheie în dezvoltarea programului, alături de care rămân și după parcurgerea celor 2 ani de cursuri de tehnologie, devenind voluntari. Ei și-au propus să dea mai departe ceea ce au primit și să contribuie la deschiderea de cluburi noi de programare și robotică pentru cât mai mulți copii din mediul rural, pentru că știu din propria experiență că le pot schimba parcursul educațional și, de fapt, perspectivele în carieră.

“Rețeaua noastră de alumni este dovada vie ca programul CODE Kids chiar funcționează așa cum ne-am propus, oferind copiilor din mediul rural o șansă extraordinară să învețe coding într-un mod susținut și distractiv, dar și să își dezvolte soft skills și să devină un exemplu în comunitățile din care fac parte. Zilele petrecute alături de super profesioniști din mediul corporate au fost pline de conținut important pe teme de mare interes pentru ei, informații pe care le pot pune în aplicare atât ca să creasca programul, cât și să se pregătească pentru următorul pas: alegerea unei cariere. Și, cel mai important, au putut să facă un exercițiu de imaginație și să viseze la ziua în care vor fi ei înșiși parte dintr-o companie mare de tehnologie. Le mulțumim celor de la Gamloft că ne-au fost alături într-o experiență pe care nu o vom uita prea curând.“ a declarat Narcis Lunceanu, coordonator al rețelei de alumni CODE Kids.

 

 

 

Despre Progress și CODE Kids

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education. Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro.

Despre Gameloft

Lider pe piaţa dezvoltatorilor de jocuri, Gameloft a devenit unul dintre inovatorii de top din domeniul său începând cu anul 2000. Gameloft creează jocuri pentru toate platformele digitale, 2 dintre ele figurând în “Top 10 iOS Games by All-Time Worldwide Downloads” conform App Annie. Gameloft operează propriile francize precum Asphalt®, Dragon Mania Legends, Modern Combat sau Dungeon Hunter, dezvoltând în acelaşi timp parteneriate cu deţinători majori de francize precum Disney®, LEGO®, Universal, Illumination Entertainment, Hasbro®, Fox Digital Entertainment, Mattel®, Lamborghini® şi Ferrari®.

Gameloft îşi distribuie jocurile în peste 100 de ţări şi are peste 3600 de angajaţi în întreaga lume. În fiecare lună, advertiserii pot comunica celor 70 milioane de utilizatori unici prezenţi în jocurile Gameloft, prin intermediul Gameloft for brands, o soluţie B2B ce oferă soluţii dedicate brandurilor şi agenţiilor. Gameloft este o companie Vivendi.

Gameloft Bucharest a luat fiinţă în 2000. Un al doilea studio a fost deschis în Cluj-Napoca în august 2010. Cu o echipă de aproape 400 de profesionişti în Bucureşti şi 150 în Cluj, Gameloft România creşte în mod constant.

Realizăm 100% creaţia pentru jocuri compatibile cu toate platformele, de la PC-uri la console, de la telefoane mobile la tablete, aducând bucurie milioanelor de jucători din întreaga lume.

Ne mândrim cu jocuri precum: NOVA, NOVA 2, NOVA 3, Backstab, The Dark Knight Rises, Modern Combat 5, Starfront: Collision, Ferrari GT, Asphalt 5, Asphalt 6, Brothers in Arms 2: Global Front, Terminator: Salvation, Shrek Kart, Captain America 2, Blitz Brigade, Brothers in Arms 3, Sniper Fury, Asphalt 9, Iron Blade, Auto Defense, Sniper Champions şi Gangstar New York.

Află mai multe despre Gameloft Romania accesând siteul companiei, pagina de LinkedIn si pagina de Facebook.

 

Exit mobile version