Est News

Femeie din Drânceni, reținută de polițiști pentru furt de bani și telefoane

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au documentat și probat activitatea infracțională unei femeie, în vârstă de 59 de ani, din localitate/comuna Drânceni, județul Vaslui, bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat și una de furt.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 25 august 2022, femeia cercetată, aflată în vizită la o persoană vătămată de 91 de ani, din localitatea Satu Nou, comuna Crețești, județul Vaslui, profitând de neatenția acesteia, ar fi sustras un telefon mobil. Ulterior, ar fi pătruns, fără drept, într-o altă locuință, din localitatea Satu Nou, de unde ar fi sustras 700 de lei, un telefon mobil și un ceas de mână.

Prejudiciul creat în urma săvârșirii infracțiuni estimat la 2.500 de lei și a fost recuperat în totalitate

În data de 26 iulie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii hușeni au luat față de femeia cercetată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prezentată Judecătoriei Huși, care a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a femeii.

 

Exit mobile version