Est News

Cei zece pompieri nemţeni care au participat la stingerea incendiilor din Franţa au fost avansaţi

Cei 10 pompieri din cadrul ISU „Petrodava” Neamţ care au participat, timp de o săptămână, la misiunea de stingere a incendiilor din Franţa au fost avansaţi la excepţional.

„Este o onoare pentru noi faptul că pentru al doilea an consecutiv am fost selecţionaţi de IGSU pentru a trimite personal şi tehnică pentru gestionarea evenimentului. Acum avem 22 colegi care au misiuni internaţionale, sunt mândria noastră şi pe umerii lor ne bazăm în ideea de a creşte în continuu pregătirea. Ne dorim să fim din ce în ce mai buni în gestionarea situaţiilor de urgenţă”, a declarat inspectorul şef al ISU „Petrodava” Neamţ, colonelul Mihai Ciprian Mitrea.

 

Cei zece pompieri sunt:

Colonel Burdulea Mihai Bogdan – a participat la această misiune în calitate de adjunct al șefului de modul

Colonel Manole Ionuț Cristian – a participat în calitate de șef logistică

Plutonier adjutant Popa Dragoș-Ionuț – a participat la această misiune în calitate de conducător autospecială;

Plutonier Mihalache Alexandru Constantin – a participat la această misiune în calitate de conducător autospecială;

Plutonier adjutant șef Moga Cristian – a participat la această misiune în calitate de servant

Plutonier major Balusescu Andrei Dumitru – a participat la această misiune în calitate de servant

Plutonier adjutant Săndulache Ionuț – a participat la această misiune în calitate de servant

Plutonier adjutant Ungureanu Petru Dumitrel – a participat la această misiune în calitate de servant

Plutonier Ojica Alexandru – a participat la această misiune în calitate de servant

Plutonier Croitoriu Robert- Vasile – a participat la această misiune în calitate de servant

Exit mobile version