Est News

CONTINUĂM ÎNNOIREA BÂRLADULUI! Intrăm cu apa și canalizarea și pe fundături

 Proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de canalizare, realizat cu fonduri europene, aduce una una dintre cele mai importante investiții la Bârlad.
 Vor fi înlocuite aproape toate țevile de apă și de canalizare, multe fiind vechi de peste 70 de ani și ieșite din garanție de mai bine de 30 de ani.
Avariile, din cauza cărora adesea rămânem ore întregi fără apă la robinete, vor deveni istorie. Conductele din azbest, un material dovedit a fi cancerigen, vor dispărea. La fel și țevile mâncate de rugină, iar spartul asfaltului pentru remedierea avariilor nu va mai fi necesar.
În privința extinderii, adică a racordării la rețea a gospodăriilor care nu aveau aceste utilități, proiectul a scăpat din vedere, la momentul în care a fost întocmit, câteva străzi mai mici, alei și fundături.
 La nivelul conducerii Primăriei Bârlad s-a luat decizia reparării acestei nedreptăți, pentru ca bârlădenii care locuiesc aici să fie tratați asemenea concitadinilor lor.
”𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐦𝐮𝐥𝐭ă 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦 î𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐨 ș𝐚𝐧𝐬ă 𝐮𝐧𝐢𝐜ă î𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐢𝐢 𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 ș𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐜ă 𝐯𝐚 𝐫ă𝐦â𝐧𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐫𝐦ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐣𝐮𝐦ă𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐨𝐥, 𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮ț𝐢𝐧.
𝐍𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐜𝐚 𝐯𝐫𝐞𝐮𝐧 𝐛â𝐫𝐥ă𝐝𝐞𝐚𝐧 𝐬ă 𝐫ă𝐦â𝐧ă î𝐧 𝐮𝐫𝐦ă ș𝐢, 𝐚𝐭â𝐭 𝐜â𝐭 𝐧𝐞 𝐬𝐭ă î𝐧 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞, 𝐨 𝐬ă 𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 ș𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐩ăș𝐢 î𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐜𝐢𝐯𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭ă.
𝐌𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐫ă𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐁â𝐫𝐥𝐚𝐝 𝐚𝐮 ș𝐢 𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐟𝐮𝐧𝐝ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐫𝐭ă 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐞𝐚ș𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐞. 𝐃𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮, 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐙𝐞𝐟𝐢𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐨𝐮ă 𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐭𝐨𝐭 𝐙𝐞𝐟𝐢𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢.
𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐦𝐢𝐜𝐢, 𝐞 𝐚𝐝𝐞𝐯ă𝐫𝐚𝐭, 𝐝𝐚𝐫 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐞𝐬𝐜 𝐚𝐢𝐜𝐢, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐯𝐢𝐧ă 𝐜ă 𝐧𝐮 𝐬𝐭𝐚𝐮 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞.
𝐍𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐩ă-𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬ă 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐜ă 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐥𝐨𝐫, 𝐢𝐚𝐫 𝐞𝐢 𝐬ă 𝐜𝐚𝐫𝐞 î𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐩ă 𝐜𝐮 𝐛𝐢𝐝𝐨𝐧𝐮𝐥 ș𝐢 𝐬ă 𝐫ă𝐦â𝐧ă 𝐜𝐮 𝐖𝐂 î𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐭𝐞.
𝐏𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐭ă 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞, 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫ă𝐫𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐮𝐧 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐚𝐫 𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐁â𝐫𝐥𝐚𝐝. 𝐀𝐦 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢ț𝐢 𝐬ă 𝐬𝐚𝐜𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜ă𝐦 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢. 𝐃𝐚𝐫 𝐚ș𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐬, 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐚𝐩ă𝐭 𝐜𝐨𝐬𝐦𝐞𝐭𝐢𝐳ă𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫, ș𝐢 𝐝𝐞 𝐚 𝐜𝐡𝐞𝐥𝐭𝐮𝐢 𝐛𝐚𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 î𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩”, a declarat primarul Dumitru Boros.
Până acum, în pas cu proiectul de apă-canalizare, cu bani de la bugetul orașului au fost introduse rețele pe alei și fundături ale străzilor: Zefirului, Milcov, Sf. Trei Ierarhi și Piatra Craiului.
Exit mobile version