de Dănuț CIOBANU
Repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru întreținerea drumurilor județene și comunale a provocat discuții aprinse în ședința Consiliului Județean Vaslui. Cum era de așteptat, consilierii liberali nu au fost mulțumiți cu repartizarea făcută de conducerea CJ-ului și au propus mai multe amendamente. Dacă o parte din amendamente au căzut la vot, unul singur a fost aprobat pentru comuna Oltenești, care a primit suma de 200 mii lei.
Unul din amendamentele formulate de Gheorghe Viziteu, consilier PNL, solicita ca și comunele Dimitrei Cantemir, Grivița, Boțești și Tăcuta să primească o alocare de câte 150 mii lei pentru întreținerea drumurilor. Banii urmau să fie luați din suma propusă a fi alocată Consiliului Județean (CJ) Vaslui, care ar fi rămas astfel cu o repartizare de 2.168 mii lei.
„Tăcuta are nevoie stringentă de bani pentru pietruirea unui drum. Primarul a făcut o plângere împotriva autorităților județene. Vom fi recunoscători dacă ați ține cont de aceste cereri”, a spus Gheorghe Viziteu.
Conducerea CJ-ului s-a arătat reticientă față de acest amendament și a susținut că este posibil ca una sau două comune din cele menționate de liberali să primească bani, dar la o ședință viitoare, după ce vor fi făcute o serie de analize.
„Noi am propus o repartizare justă, întotdeauna, fără excepție. În ședința viitoare pot fi una sau două UAT-uri pentru care putem da banii”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Gheorghe Viziteu nu a renunțat și a venit cu un al doilea amendament în care era prevăzută doar comuna Tăcuta pentru a primi sume de bani.
„Nu o fac pentru mine personal, o fac pentru niște oameni”, a argumentat liberalul inițiativa.
Nici de această dată conducerea CJ-ului nu a fost de acord cu propunerea de alocare, ceea ce l-a determinat pe liberalul Liviu Iacob să afirme că „promisiunea cu viitoarea ședință o cunoaștem”.
În schimb, un alt amendament formulat de consilierul liberal Lucian Chirica, prin care se cerea suma de 200 mii lei pentru comuna Oltenești, a fost acceptat. Prin urmare, când au fost supuse la vor, cele două amendamente depuse de consilierul Viziteu au fost respinse, în timp ce amendamentul lui Lucian Chirica a fost votat.
În urma rectificării bugetului național pe anul 2022, județul Vaslui va primi în completarea sumelor repartizate inițial prin Legea nr. 317/2021, sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale în cuantum de 3.968 mii lei.
Reamintim că, în acest an, CJ Vaslui a repartizat UAT-urilor suma de 2.025 mii lei (câte 25 mii lei pentru fiecare UAT). Repartizarea a avut la bază solicitările primarilor, rezultând un necesar de 75.007 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor aferente întreținerii și reparațiilor drumurilor comunale.