Est News

Tânăr din R. Moldova cercetat penal pentru o carte de identitate falsă descoperită asupra lui

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.

În data de 28 august a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism, un tânăr cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 21 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care, asupra tânărului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având aplicate datele şi fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 250 de euro, cu scopul de a o folosi în Germania, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări  în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Exit mobile version