Est News

De la distracție, în arest preventiv! Doi tineri din Vaslui, reținuți pentru lovire și tâlhărie

Polițiștii vasluieni au reținut doi tineri, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au documentat și probat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, din municipiul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe, comise în noaptea de 8/9 septembrie 2022, în municipiul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că în data de 9 septembrie 2022, la ora 03.30, aflați în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, în zona unui club, tinerii cercetați, fiind sub influența alcoolului, ar fi agresat un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Pușcași, județul Vaslui.

Ulterior, în aceeași noapte, tinerii bănuiți de comiterea infracțiunilor ar fi agresat și deposedat, prin violență, o altă persoană vătămată, tânăr de 22 de ani, din comuna Delești, județul Vaslui, de mai multe bunuri de valoare.

În urma probatoriului administrat, în aceeași zi, 9 septembrie 2022, poliţiştii vasluieni i-au reținut pe tineri, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, Judecătoria Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a dispus arestarea preventivă a acestora, pe o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tinerilor sau a altor persoane participante la comiterea faptelor penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.

 

Exit mobile version