Est News

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor din România

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor din România. Prim-ministrul a amintit și de misiunile dificile desfășurate de pompierii români în Grecia și Franța, în cadrul cărora „au demonstrat că solidaritatea și curajul sunt valori universale“.

„Celebrăm astăzi curajul, devotamentul și tenacitatea celor care salvează vieți și pun umărul la reconstrucția comunităților locale.

De la biruința eroică de pe Dealul Spirii, în urmă cu 174 de ani, pompierii români au obținut încrederea și respectul cetățenilor, prin misiuni de cele mai multe ori extrem de dificile. Faptul că astăzi România este un stat funcțional și sigur se datorează inclusiv eforturilor neobosite ale celor care ne protejează și ne salvează.

Cu toții am fost impresionați de profesionalismul salvatorilor, dovedit și în ultima perioadă în care țara noastră a fost afectată de fenomene climatice extreme – secetă, inundații, incendii. În misiunile cotidiene de acordare a asistenţei medicale de urgenţă fac dovada umanității, gestionând provocări dintre cele mai diverse cu empatie și respect față de cei aflați în suferință.

Pregătirea lor la cele mai înalte standarde este prețuită și la nivel internațional. Mereu la datorie, pompierii români au dovedit încă o dată că sunt salvatori europeni. Misiunile dificile din Grecia și Franța, colaborarea cu echipele partenere din Europa, au demonstrat că solidaritatea și curajul sunt valori universale, traduse în teren prin eforturi supraomenești și autentice fapte de eroism.

Mulțumiri și recunoștință eroilor noștri salvatori! România și întreaga Europă contează pe dumneavoastră!

La mulți ani și mult succes în misiunile de salvare!“ – se mai arată în mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă.

Exit mobile version