În data de 13.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope auto pentru o societate comercială din Spania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 72 de cetăţeni din Bangladesh, India, Pakistan și Etiopia, ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Alt caz a fost înregistrat la acelaşi punct de trecere a frontierei, unde polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit al unui ansamblu rutier, condus de un cetățean român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta lingouri de aluminiu, pe ruta România-Slovacia.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, șase persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că, cei în cauză, sunt cetățeni din Bangladesh, India, Sudan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 19 și 39 de ani, solicitanți de azil în țara noastră şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos în Spaţiul Schengen.
Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, unde, în urma unui control efectuat asupra unui automarfar condus de un cetățean român ce transporta substanțe farmaceutice pentru o societate din Belgia, colegii noștri au descoperit ascunși printre mărfurile transportate, doisprezece cetățeni din Nepal, Pakistan, Bangladesh și India, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
Un caz similar a fost înregistrat, tot în data de 13.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, unde polițiștii de frontieră bihoreni au efectuat controlul amănunțit al unui ansamblu rutier, condus de un cetățean din Kazahstan. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta piese auto, pe ruta Turcia-Lituania.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, șapte persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Etiopia și Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.
În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun