Est News

Înălțarea Sfintei Cruci a fost sărbătorită la Popești, comuna Miclești

De Înălțarea Sfintei Cruci, localnicii din Popești, comuna Miclești, au avut parte de o sărbătoare aparte.
În mijlocul lor s-a aflat Preasfinția Sa Ignatie, Episcopul Hușilor, care a oficiat sfânta liturghie.
Prezența înaltului prelat a atras un număr impresionant de credincioși din împrejurimi, alături de aceștia fiind și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
„Este o sărbătoare importantă pentru biserica noastră ortodoxă și mă bucur că mă aflu în mijlocul atâtor oameni aici, la Popești, care au ales să petreacă în comuniune cu însemnătatea acestei sărbători, una cu har izvorât din Sfânta Cruce. În popor, Ziua Crucii este considerată data care vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, iar în zonele viticole marchează începutul culegerii viilor. Să dea bunul Dumnezeu să avem o toamnă bogată, mai ales pentru vasluienii din zona rurală, care o parte dintre ei își asigură existența din rodul pământului”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
Exit mobile version