Est News

Elevii din liceele tehnologice își cresc șansele pentru o profesie care li se potrivește, cu ajutorul Academiei de Cariere Tehnice

 

47 de elevi din liceele tehnice, din 18 județe, sunt absolvenți ai proiectului Academia de Cariere Tehnice – ACT by PEPCO, ediția a II-a, desfășurat de Școala de Valori cu susținerea PEPCO. Elevii din clasele a X-a și a XI-a și-au dezvoltat abilitățile, au învățat cum se face un plan de carieră și au înțeles cu ajutorul consilierii și a orientării vocaționale care este jobul care li se potrivește. Toate printr-o serie de activități care au fundamentat informații și i-au pus să realizeze o conexiune între abilități și oportunități. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul a 8 luni și a cuprins 10 ateliere, 2 evenimente de tipul „Biblioteca Vie”, practică în magazinele PEPCO, vizite la PEPCO, o tabără de vară și întâlniri cu 11 mentori.

Participanții din proiect și-au dezvoltat abilitățile și și-au completat competențele pe baza a 10 ateliere de soft skills. Astfel, au descoperit care le sunt valorile personale, abilitățile și cum pot comunica mai bine. De asemenea, au învățat că lucrul în echipă și luarea deciziilor le pot rezolva problemele, iar dezvoltarea continuă și deschiderea către nou le poate asigura un job care să țină pasul cu vremurile. Tinerii și-au pus la punct planul de carieră și au înțeles care le sunt dorințele și abilitățile pentru a ajunge la jobul care li se potrivește, cu ajutorul atelierelor de „Orientare în carieră și consiliere” și „Antreprenor de Viitor”.

Evenimentele de tipul „Biblioteca Vie” i-au pus pe participanți față în față cu antreprenori sau profesioniști. Aceștia au povestit despre parcursul lor profesional, au vorbit despre alegeri și despre momentele cheie din carieră, dar și cât de mult i-a ajutat absolvirea liceului, un job de vară sau unul part-time, dar și cât de mult contează interacțiunea de la nivelul echipei. Poveștile personale și profesionale ale „cărților vii” au devenit inspirație pentru cei 47 de elevi din proiect.

Împreună tinerii au învățat că pot să-și dezvolte competențele prin muncă, determinare și cu ajutorul echipei. Cei mai mulți dintre participanți și-au înlocuit în cele 8 luni de proiect timiditatea și lipsa de încredere cu motivația și curajul. La final de proiect, participanții dețin tabloul complet al unui plan de dezvoltare personală și de carieră pe care își propun să îl urmeze.

 

Livia Vasilachi a căpătat mai multă încredere și acum vorbește fără trac în public, dar știe și cum să ia decizii sub presiune. Experiența ACT by PEPCO i-a adus o viziune clară despre traseul profesional: Până acum câteva luni eram sigură că știu exact unde vreau să merg la facultate, dar proiectul ACT by PEPCO m-a făcut să mă gândesc serios la asta. În tabără, am descoperit noi lucruri care îmi plac și am realizat că iubesc să ajut oamenii dar totodată vreau să fiu un lider bun.”

 

Proiectul ACT by PEPCO a ajutat-o pe Amalia Gherguț să își dezvolte competențele și abilitățile, pentru a se cunoaște mai bine. La finalul proiectului, poate spune că are mai multe perspective în privința educației și a carierei. „Cele mai importante abilități pe care mi le-a adus acest proiect sunt importanța lucrului în echipă și comunicarea. Toate atelierele acestui proiect au contribuit la dezvoltarea și la orientarea mea în cariera pe care o voi urma.”

 

Proiectul ACT by PEPCO este o experiență educațională care se bazează în egală măsură pe teorie și practică, tocmai de aceea tinerii au reușit să-și însușească cunoștințe de soft skills pe care le vor aplica în viața de zi cu zi. Practica și vizita la PEPCO i-au ajutat să înțeleagă importanța profesiei și a lucrului în echipă. Raluca Popescu este Corporate Social Responsibility Specialist în cadrul PEPCO România și fost prezentă în tabăra proiectului. Acolo, și-a dat seama că „prin intermediul activităților, tinerii au înțeles care le sunt perspectivele în dezvoltarea personală și în carieră. De asemenea, atelierele, dar și celelalte activități i-au ajutat să își consolideze încrederea, să poată comunica mai bine și să înțeleagă importanța lucrului în echipă. Vizita și practica de la PEPCO și discuțiile cu angajații au avut ca scop cunoașterea unui mediu de lucru competitiv, unde se pune accent pe dezvoltarea continuă a personalului.”

 

Laurenția Mariana Mereuță, managerul de proiect, a fost alături de tinerii pe tot parcursul proiectului. Le-a dat sfaturi, i-a ajutat să înțeleagă importanța orientării și consilierii în carieră și i-a motivat când atelierele și participarea era doar online. „Tinerii din proiectul ACT by PEPCO pot fi o adevărată sursă de inspirație pentru orice alt tânăr, de oriunde/din orice localitate și orice județ din țară, sunt tineri ambițioși, serioși, perseverenți, implicați și foarte motivați să își croiască un drum profesional într-un domeniu de activitate care îi definește și în care să pună pasiunea de a face ce le place. Au evoluat incredibil de frumos din momentul în care i-am cunoscut pentru prima dată și le-am dat vestea bună că au fost selectați să participe la proiect, de la primul atelier în care erau emoționați, emotivi și neîncrezători în a-și exprima părerile în fața celorlalți până la ultimul atelier din proiect în care deja cunoștințele lor erau ample, încrederea în sine la cote maxime și au dobândit o ușurință în exprimarea liberă în cadrul grupului dar și la diversele activități online din proiect”.

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potenţialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente prosociale, care să îi ajute în viață și în carieră. Misiunea organizației este de a ajuta tinerii să devină creatorii propriilor vieţi.

Despre Pepco România

PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. În prezent, PEPCO operează peste 2700 de magazine în Europa.

În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în  activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR în parteneriat cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea   personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.

Exit mobile version