Conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus întărirea dispozitivelor de acțiune pentru controlul și supravegherea frontierei cu Ungaria în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.
Astfel, au fost dispuse și sunt efectuate la acest moment, împreună cu autorităţile din ţara vecină, acțiuni în sistem integrat pe toată frontiera cu Ungaria, respectiv pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, unde dispozitivele de intervenție vor fi angrenate, în mod progresiv, în funcție de dinamica situației operative înregistrate, în diferite zone aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră.
În sprijinul acestor activități, în punctele de trecere a frontierei, alături de poliţiştii de frontieră care efectuează formalităţile de control şi verifică autenticitatea documentelor de călătorie şi mijloacele de transport, participă şi echipajele canine ale Poliţiei de Frontieră. Acestea sunt formate din polițiști de frontieră și câini de serviciu şi sunt prezente în permanenţă la misiunile de supraveghere şi control de la graniţă.
Cu toate că s-au înregistrat cazuri de trecere ilegală a frontierei, în ansamblu, indicatorii de migrație ilegală la nivel național se înscriu pe aceeași dinamică, fiind în scădere comparativ cu anul trecut.
Astfel, în primele 8 luni ale acestui an, la nivel naţional, în urma misiunilor de supraveghere și control derulate în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au înregistrat 480 (580 în 8 luni 2021) dosare penale privind traficul de migranți și au fost identificate 351 (427 în 8 luni 2021) de persoane implicate în activități de călăuzire. De asemenea, au fost depistați 10.916 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, dintre care 7.028 pe sensul de intrare şi 3.888 pe cel de ieşire din România.
În urma analizelor realizate, a rezultat faptul că principalele moduri de operare au constat în:
- încercarea de trecerea frontierei prin alte locuri decât cele destinate în acest sens;
- ascunderea în mijloacele de transport;
- folosirea de documente false de călătorie sau sustragerea de la controlul de frontieră.
În acest context, la graniţa de vest, de cele mai multe ori persoanele care vor să treacă ilegal frontiera, aleg să se ascundă în mijloacele de transport, de tipul automarfarelor, în momentul în care acestea sunt oprite pentru efectuarea repausului. Astfel, în primele 8 luni ale anului 2022, au fost depistate aproximativ 3.000 de persoane cetăţeni străini care au încercat să iasă ilegal din ţară ascunşi in mijloace de transport, majoritatea fiind solicitanți de azil în țara noastră.
Așadar, recomandam şoferilor de automarfare, înainte de a pleca la drum să verifice:
- dacă nu cumva prelata automarfarului a fost desfăcută;
- toate încăperile/compartimentele mijlocului de transport pentru a se asigura că sunt singuri;
- roțile și șasiul de posibila existență a unor persoane necunoscute;
- în cazul în care constată că au pasageri clandestini, trebuie anunţate imediat autorităților de poliție din cel mai apropiat punct de trecere a frontierei.
Totodată, reamintim că „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost săvârşită în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi art. 263 Cod penal”.
Menționăm că, polițiștii de frontieră continuă să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, a fost întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat şi se acţionează în sistem integrat, prin desfășurarea de acțiuni comune cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie, Inspectoratul General pentru Aviație).
În plus, reamintim că, pentru gestionarea acestui fenomen, o importanță deosebită se acordă cooperării cu autorităţile de frontieră din ţările vecine şi din celelalte state ale Uniunii Europene, precum şi cu Agenţia FRONTEX, printr-un schimb de date şi informaţii referitoare la persoanele/grupurile cunoscute cu preocupări pe linia migraţiei ilegale, în baza protocoalelor, planurilor sau înţelegerilor de cooperare.