Est News

Compensarea cu 50 de bani și la motorină și la benzină a fost prelungită

Veste bună pentru șoferi! Coaliția PSD-PNL-UDMR a decis luni să mențină măsura compensării cu 50 de bani pe litru până la finalul anului atât la benzină, cât și la motorină, au declarat pentru G4Media surse politice.

Liberalii ar fi vrut ca respectiva compensare de 50 de bani să fie păstrată doar pentru motorină, dat fiind că prețul benzinei a scăzut în ultima lună.

Măsura compensării prețului la carburanți ar urma să expire la 30 septembrie, iar coaliția trebuie să decidă dacă va fi prelungită sau nu.

UDMR ar fi propus ca măsura compensării la carburanți să continue până la primăvară, pe motiv că bugetul poate susține aceste costuri. Până în prezent, impactul bugetar pe cele trei luni în care a fost aplicată măsura se ridică la 900 de milioane de lei.

Exit mobile version