Est News

Lucrările la noua clădire pentru Grădinița nr. 5 se apropie de faza finisajelor

În acest moment, la un an de la demararea lucrărilor de construire a unei noi clădiri pentru Grădinița nr. 5 din Bârlad, a fost realizată 65% din investiție, firma de construcții îndreptându-se către faza finisajelor.
Proiectul „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu program prelungit nr. 5 «Clopoțel» este implementat cu finanțare europeană în valoare de 4,7 milioane lei (cu TVA).
Noua clădire este ridicată pe strada Mihail Kogălniceanu, peste drum de actualul sediu al grădiniței, pe locul clădirii în care a funcționat Sindicatul Învățământ ”Tutova”.
Clădirea va avea două nivele (parter și etaj), desfășurate pe o suprafață de 974,43 mp.
Imobilul va fi compus din șapte săli de grupă, un spațiu primire copii, cabinet medical, izolator, sală mulțifuncțională, grupuri sanitare pentru fiecare sală de grupă și pentru personal, bucătărie, spații administrative, spălătorie și sală tehnică.
”Este prima grădiniță ridicată din temelii după mai mult de 30 de ani. În paralel, tot cu fonduri europene, extindem cu un nou corp Grădinița nr. 8, de pe strada Dragoș-Vodă, iar în urmă cu câteva luni am finalizat construirea unei creșe pe strada Mircea cel Bătrân. Aceste trei imobile sunt primele din categoria unităților destinate preșcolarilor ridicate potrivit normelor europene. Vorbim de clădiri foarte mari, dotate după cele mai noi standarde. Nu a existat nicio axă de finanțare europeană pe care noi să nu o accesăm, în așa fel încât la Bârlad să ajungă tot ce este pus la dispoziție pentru ridicarea nivelului de confort în învățământ. În derulare se află și reabilitarea și dotarea Școlii Profesionale. Recent, au fost depuse pentru obținerea unor finanțări europene alte două proiecte, ambele vizând reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Școala «Ep. Iacov Antonovici» și a Liceului «Alexandru Ioan Cuza»”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:
1. Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon (asfaltarea celor mai circulate străzi din oraș) – debutat recent și realizat în proporție de 2% pana în acest moment
2. Achiziția a 10 autobuze electrice – primul va fi livrat pana in decembrie, iar celelalte în prima jumătate a anului viitor.
3. Construire autobază pentru parcul de autobuze electrice – în faza organizării de șantier
4. Reabilitare și extindere rețele apă și canal – 35%
5. Supralărgirea străzilor Ștefan Procopiu, Stroe Belloescu și Parcul Libertății – în faza de finalizare
6. Construire corp nou Grădinița nr. 5 – 65%
7. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale – 17%
8. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8 – 40%
9. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad – 43%
10. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene – 17%
11. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene – 20%
12. Reabilitare termică secția Pediatrie – 78%
13. Modernizare și extindere Ambulatoriu de specialitate – 8%
14. Reabilitarea și modernizarea Grădinii Publice – a fost semnat contractul
15. Reabilitarea și reconfigurarea aleilor, parcărilor și spațiilor verzi aferente blocurilor de locuințe – proiect permanent
Investiții private majore:
– Construire magazin Dedeman
– Construire supermarket Kaufland
– Construire magazin Altex
– Construire supermarket Lidl
Exit mobile version