Aleșii locali din municipiul Vaslui sunt foarte reținuți atunci când vine vorba despre noi investiții în sistemul de apă și canal. După experiența neplăcută cu proiectul aflat în derulare, când străzile au rămas desfundate în urma diferitelor lucrări, se pun tot mai multe întrebări în legătură cu invetițiile viitoare.
„Avem un proiect de apă și canal care trenează. Lucrările nu se desfășoară conform graficelor de execuție. Ne așteptăm ca la această posibilă investiție pentru care aprobăm indicatorii pentru perioada 2022-2027 să nu întâmpinăm aceleași probleme pe care le avem cu proiectul actual. Ne dorim toți acest lucru”, a spus Lucian Braniște, viceprimarul municipiului Vaslui.
Referindu-se la problema refacerii carosabilului, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că primește cele mai mari injurii de la cetățeni pentru modul în care arată orașul. În acest context, edilul a îndemnat operatorul județean de apă și canal să se implice mai mult în informarea vasluienilor privind etapele de derulare ale proiectului de apă și canal.
„Eu sunt vinovat de aceste programe care se derulează în municipiul Vaslui. Să se respecte programul de refacere al străzilor. Eu sper să veniți cu un program clar de asfaltare, să nu vină iarna și să ne prindă cu străzile desfundate! Să nu vină firma și să spună că nu are una sau alta!”, a spus Vasile Pavăl.
În cursul lunii septembrie 2018, SC Aquavas a semnat cu SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara contractul de execuție lucrări ”Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Vaslui”.
În total, investiițiile din municipiul Vaslui se ridică la suma de 74 milioane de lei fără TVA. În data de 18 aprilie 2019, SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara a început lucrările din cadrul proiectului în zonele Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc.
(Dănuț CIOBANU)