Fostul premier Florin Cîţu îi acuză pe social-democraţi că subminează economia naţională, în condiţiile în care PSD a ieşit pe piaţa internaţională şi a împrumutat euro cu o dobânda de aproape 7%. Liberalul se întreabă „de ce se împrumută PSD pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a autostrăzilor când are la dispoziţie fondurile din PNRR?” şi adaugă că instituţiile statului trebuie să intervină.
„Aşa arată subminarea economie naţionale. Instituţiile statului trebuie să intervină! Ieri PSD a ieşit pe piaţa internaţională şi a împrumutat euro cu o dobânda de aproape 7%!!! De ce? În acest moment sunt 3.7 miliarde euro din PNRR (grant-uri şi împrumuturi cu dobânda ZERO) care stau la BNR. De ce se împrumută PSD pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a autostrăzilor când are la dispoziţie fondurile din PNRR? De ce să plătească românii încă o taxă pentru că PSD refuză să facă reforme şi nu ştie să folosească banii din PNRR? Instituţiile statului ce fac? Sunt oportune aceste împrumuturi? NU. Atunci de ce le face PSD şi nimeni nu intervine? P.S. Bulgaria se împrumută în euro la 4.8%”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook.